ALMAOLIVA ARBEQUINO Ulei extravirgin de măsline 500 ml
Din aceeași livadă renumită pentru calitatea uleiurilor ei extra virgine, și din aceeași munți ai parcului național Sierras Subbetica, din sudul Spaniei, cu climatul lor unic, propice pentru creșterea măslinilor, vine Alma oliva, un ulei de o poezie aparte, caracteristică soiului Arbequina.
DESCRIERE PRODUS:
Ulei de măsline de categorie superioară, obținut direct din măsline doar prin proceduri mecanice.
Povestea soiului Arbequina, uitat timp de secole și redescoperit de curând, este una cu adevărat specială. Adus în Spania în secolul 17, de pe dealurile din jurul Ierusalimului, soiul a cunoscut o apreciere deosebită mai întâi în zonele colinare de lângă Barcelona. Fructele lui, micuțe, colorate intens, perfect rotunde, păreau să dețină secretul unui ulei minunat, cu gust aparte, nou. Un gust elegant, fin, aproape deloc amărui.
Căzut în uitare în secolul 19, Arbequina cunoaște o renaștere remarcabilă în istoria recentă, în contextul unei piețe supra saturată de soiul Picual, un soi cu gust amar, puternic, aspru, considerat de unii agresiv. Consumatorii au redescoperit finețea de catifea a soiului Arbequina, culoarea lui aurie, de aur lichid, textura onctuoasă și gustul elevat, perfect echilibrat, proaspăt fresh.
Protejați-l de lumină și păstrați-l într-un loc răcoros.
Soi și origine: Arbequina, cu D.O. Priego de Córdoba.
Moară: La Subbética, Priego (Córdoba)
Aciditate 0.18
Polifenoli mg/kg 202
PREMII OBȚINUTE
2020 Athena IOOC - Double Gold, Best Arbequina
2020 AVPA Paris - Medium Green Fruity - Gold
2020 EVO IOOC - Gold Medal
2020 Japan Olive Oil Prize - Monovarietal - Best in Class
2020 LA International EVOOC - Medium - Gold Medal
2020 London IOOC - Gold
2020 L'Orciolo d'Oro - Certificate of Quality (Medium Fruity Monovarietal)
2020 Sol D’Oro - Monovarietal (Arbequina) - Gold Medal
2020 Terraolivo - Grand Prestige Gold Alma oliva
GRAMAJ: 500 ml.RECOMANDĂRI PENTRU SERVIRE:
Almaoliva Arbequino te surprinde de la bun început, cu un parfum fructat complex. Note de banană și citrice se împletesc măiastru cu arome intense de iarbă și de mușețel. Primul gust este aproape dulce, cu o tentă de migdală perfect echilibrată între amar și picant. Post gustul este intens, complex și persistent.
Almaoliva va deveni foarte repede uleiul favorit al fiecărui membru din familie. Asta înseamnă că îl veți dori mereu la îndemână, dar nu uitați că este un ulei delicat ce trebuie protejat pentru a-și menține intacte toate calitățile care îl fac atât de prețios. Cea mai mare greșeală este să îl țineți pe blatul de bucătărie, lângă plită. Orice variație de temperatură și lumină îi va afecta considerabil textura, culoarea și delicatețea gustului.
Țineți-l la întuneric, de preferat în corpuri de mobilier închise, departe de surse de căldură, sau în cămară. Amintiți-vă și că este un ulei de excepție, potrivit pentru consum crud.Nu gătiți cu el, ci folosiți-l ca tușă finală, picurat pentru a potența gusturile felurilor cu carne de pui sau pește alb, salatelor cu legume delicate sau chiar a unor salate de fructe. Este minunat și simplu, cu focaccia sau pâine cu maia proaspătă.